Rochiile anilor ’50 – despre frumusețea uitată a modei

Rochiile anilor ’50…

Astăzi vă voi vorbi despre o modă diferită: moda anilor ’50 🙂 Nu știu dacă asta mi se întâmplă doar mie, dar uneori mi-aș dori să am acces și la alt fel de haine decât cele care se poartă acum. Poate este și din dorința de a arăta puțin mai diferit decât celelalte femei. Așa cum în timp am învățat să apreciez mâncarea gătită cu răbdare, așa numita slow-food, probabil că la fel am învățat să admir hainele gândite atent și cusute cu grijă.

Îmi plac în mod deosebit rochiile anilor ’50. Poate e din cauză ca mă reprezintă destul de mult. Să nu credeți că mă îmbrac așa pe stradă sau prin casă :)) Nu că mi-ar displăcea, dar nu am astfel de haine și nici nu îmi place să merg la croitorese. Nu am răbdare să îmi fie luate măsurile și să merg la probe. Probabil e și din cauză ca rezultatele finale nu se potrivesc cu așteptările mele inițiale 😀 Din acest motiv prefer să îmi cumpăr haine din magazine sau de pe internet (deși aici e puțin tricky :D). Dar e ceva special atunci când mă uit la filme mai vechi și văd acele rochii atât de frumoase, care reușesc să atragă prin decență și feminitate. Îmi plac florile, bulinele, fundițele, cordoanele din talie și croiala lor care pune în evidență silueta.

Ceea ce apreciez la aceste rochii este că au capacitatea de a rămâne frumoase și interesante în ciuda trecerii timpului, ceea ce nu se poate spune despre multe dintre hainele pe care le purtăm azi și care țin pasul cu tendințele din modă.

Cred că ar fi interesant să existe o zi pe an în care să sărbătorim moda acestor ani și să ne imbrăcăm cu astfel de rochii 🙂 Oare ce ar gândi bărbații din jurul nostru? Hmm…eu una cred că ar rămâne impresionați și uimiți! 🙂

 

rochiile anilor 50-1

rochiile anilor 50-2

rochiile anilor 50-3

rochiile anilor 50-4

rochiile anilor 50-5

rochiile anilor 50-6

rochiile anilor 50-7

rochiile anilor 50-8

rochiile anilor 50-9

 

Sursă foto: https://ro.pinterest.com

Adaugă un comentariu