Nicio iarnă nu ține pentru totdeauna... - Ana are blog.

Nicio iarnă nu ține pentru totdeauna…

„Nicio iarnă nu ține pentru totdeauna pentru că de fiecare dată primăvara vine atunci când e rândul ei.”

Uitându-mă în urmă la iarna care a trecut, sunt foarte recunoscătoare că a fost o iarnă ușoară și că nu a nins mult. A trecut mai repede ca alte ierni, fără să rămânem blocați prin nămeții mari de zăpadă zile în șir…

Recunosc că are și iarna frumusețea ei, dar primăvara e cel mai frumos anotimp pentru mine. Vremea este perfectă și ceea ce îmi place cel mai mult este că tot ceea ce a fost alb-negru devine brusc plin de culori și de viață.

E frumos că în ceea ce privește anotimpurile, putem ști cu o precizie destul de mare la ce să ne așteptăm. După fiecare iarnă, așteptăm primăvara, apoi vara…și după fiecare vară, știm că urmează toamna și apoi ciclul se reia. Dar în viață, de cele mai multe ori, nu știm ce urmează după „iarnă”, iar anotimpurile nu se succed conform unei reguli pe care noi să o știm. Acest necunoscut ne sperie pentru că ne e frică să nu ne trezim că, după o iarnă grea, urmează o toamnă rece și ploioasă…

Citatul pe care l-am amintit la început mă încurajează pentru că mă face să înțeleg că deși uneori iernile inimii pot fi mai lungi și mai grele, iar adesea sunt confundate cu zilele urâte de toamnă, totuși primăvara nu își va rata rândul și va veni atunci când va fi timpul ei, chiar dacă uneori va fi poate mai târziu decât aș vrea eu…

Primăvara este anotimpul speranței și al încrederii că lucrurile se pot transforma într-un mod care să ne încânte și să ne încălzească sufletele 🙂

Niciodată primăvara nu își va uita rândul și va veni să ne surprindă și să ne aducă un zâmbet larg pe chip 🙂

Vă las să vă încălziți inimile cu câteva citate frumoase despre primăvară 🙂

00d2b953f54b5cb61e5c9858c19a3116

4e604fceedff69c3e24abb111b5d0a04

59a8ac303e324f072f9b0eee0d626a38

412ee7f18f44a1710a0d7190202beff7

8568c02091f4cf8298ce820f509f254b

a670a82a2abc59e2da0ebe03c01dc7fd

c404f00551763cb713ea3470c72b8cab

d1f5ffe875f74920f5643839ad1d9fe5

Surse: https://ro.pinterest.com; http://www.superbwallpapers.com

Adaugă un comentariu