Ce spune floarea ta preferată despre tine?

Floarea ta preferată –  ce spune ea despre personalitatea pe care o ai?

Recunosc că nu m-am gândit niciodată la acest lucru până ieri, când am găsit un articol interesant despre asta. Ceea ce mi s-a părut surprinzător a fost faptul că m-am regăsit în descrierea asociată florii mele preferate. Cu siguranță aceste lucruri sunt prea generale ca să poată surprinde calitățile mai puțin evidente ale unei persoane, dar poate există un sâmbure de adevăr cu privire la faptul că există o legătură între personalitatea noastră și florile preferate 🙂

Trebuie să recunosc că de-a lungul timpului am avut preferințe diferite legate de flori: mai întâi mi-au plăcut calele, apoi floarea-soarelui, iar acum îmi plac bujorii. Abia aștept ca aceștia să apară ca să-mi pot cumpăra un buchet mare de bujori albi sau roz pal care au încă stropi de rouă pe ei 🙂

 

trandafiri

1. Trandafirii

Fiind flori ce caracterizează romantismul feminin, trandafirii sunt florile preferate ale persoanelor romantice și iubitoare care își doresc relații profunde.

Aceste persoane au în mod natural abilitatea de a vedea și de a scoate în evidență calitățile celorlați oameni.

Ele sunt perfecționiste și apreciază valorile tradiționale.

Unii spun despre aceste persoane că par de modă veche, dar acest lucru se datorează faptului că ele păstrează valorile puternice în care cred.

 

orhidee

2. Orhideele

Aceste flori clasice și elegante se aseamănă mult cu persoanele care le apreciază.

Oamenii care iubesc orhideele sunt mai sofisticați și acordă o importanță mare felului în care arată și se îmbracă.

În același timp, ei își prețuiesc prietenii, fiind foarte deschiși și sinceri cu ei.

Lumea îi percepe ca fiind misterioși și exotici.

 

margareta

3. Margaretele

Fiind o floare care ne ridică moralul, margareta este preferata celor care iubesc viața și se bucură de tot ceea ce ea le oferă. Iubitorii de margarete văd mereu doar partea plină a paharului 🙂

Ei tind să fie o încântare pentru ceilalți de fiecare dată când se află într-un cerc de prieteni și au abilitatea de a aduce zâmbetul pe buzele tuturor celor care îi văd.

violete

4. Violetele

Frumusețea simplă a violetelor reflectă simplitatea persoanelor care preferă aceste flori.

Persoanele care iubesc violetele pun mare preț pe loialitatea față de prieteni.

Ele au tendința să fie introvertite și aleg să investească în relații puține, dar de valoare.

lalelele

5. Lalelele

Ca și aceste flori, iubitorii de lalele sunt niște oameni foarte veseli și plini de viață.

Ei țin foarte mult la familie și sunt foarte grijulii și atenți în general.

Li se pare ușor să relaționeze cu oamenii, le plac schimbările și experiențele noi și își dau interesul să facă tot ceea ce pot mai bine, în orice situație.

bujori

6. Bujorii

Cei care iubesc bujorii au o inimă mare, iubesc oamenii și au o personalitate caldă și deschisă.

Sunt renumiți ca fiind foarte buni ascultători.

Ei adoră să-i surprindă pe cei din jur cu tot felul de lucruri drăguțe.

Aceste persoane sunt privite ca fiind elegante și sunt apreciate de prietenii pe care îi au.

 

narcise

7. Narcisele

Dacă ești un iubitor de narcise, înseamnă că ai următoarele calități: ești sensibil, ai simț artistic, ești creativ, muncești din greu și ai atenție distributivă.

Ții la familie și visezi la o viață echilibrată și liniștită 🙂

floarea-soarelui

8. Floarea-soarelui

Iubitorii acestei flori sunt veseli și plini de optimism.

Ei reușesc să transmită oamenilor fericire, energie și căldură datorită felului lor de a fi.

Le place să iasă în oraș și își fac prieteni noi foarte ușor.

crin

9. Crinii

Florile care reprezintă frumusețea și puritatea, sunt preferatele celor care sunt darnici, prietenoși și atenți la cei din jurul lor.

Ei sunt respectați de cei din jur și se simt bine atunci când efortul lor este apreciat.

iris

10. Irisul

Dacă irisul este floarea ta preferată, înseamnă că ești cunoscut datorită creativității și imaginației tale bogate.

Nu îți place rutina și din acest motiv cauți mereu locuri și experiențe noi.

Ești preocupat de latura spirituală, ești visător și optimist.

De asemenea, ești o persoană care își respectă cuvântul dat și acest lucru este foarte bine văzut de ceilalți.

 

 

 

M-aș bucura să îmi scrii care e floarea ta preferată și să îmi spui dacă ți se pare că ea se potrivește trăsăturilor de personalitate pe care le-am menționat 🙂

 

 

Surse: http://facthacker.com; http://www.desktopwallpapers4.me; https://ro.pinterest.com

Adaugă un comentariu