Bicicleta, viața în echilibru pe două roți - Ana are blog.

Bicicleta, viața în echilibru pe două roți

În urmă cu aproape 3 ani am fost la lansarea unei cărți „Povești pe două roți„, o colecție de 27 povestiri cu și despre bicicletă, scrise de câțiva oameni cunoscuți. Cel mai mult mi-a plăcut povestea scrisă de Ivan Patzaichin.

Iată cum a început: „O să vă întrebați de ce vă povestesc despre o barcă într-o carte despre biciclete. Vâslitul este pentru mine la fel de natural ca mersul pe bicicletă. Nu îmi aduc aminte când am învățat să vâslesc. Probabil că de foarte mic, ca orice copil din Deltă.”

Acest lucru a sunat atât de natural și simplu, iar asta mi-a plăcut mult! Fiind conștientă că în spatele succesului unui om extraordinar stau ascunși atât de mulți ani de efort și de perseverență, am apreciat pasiunea care a stat la baza tuturor acestor sacrificii, iar pasiunea a fost cea care a făcut ca totul să pară mult mai ușor.

Sunt înconjurată de mulți oameni minunați care au o pasiune mare pentru biciclete. Sunt oameni care depun mult efort ca să se antreneze pentru a participa la diverse concursuri internaționale sau la diverse tururi cicliste organizate în scop caritabil. Cred că ceea ce fac ei este admirabil. Unul dintre ei este chiar preferatul meu din toate punctele de vedere 🙂

Dacă sunteți pasionați de mersul cu bicicleta, pe site-ul Global Bike Initiative puteți găsi mai multe informații despre acest concept și puteți vedea și alte poze superbe de la GBI 2015, Veneția-Stuttgart.

bicicleta GBI 1 bicicleta GBI 2 bicicleta GBI 3 bicicleta GBI 4

Revenind la povestea mea…:) De dimineață am avut parte de o experiență interesantă, l-am văzut pe el cum se pregătește să meargă cu bicicleta. Este un adevărat ritual, trebuie să te echipezi și să te asiguri că ai tot ce îți trebuie…și abia apoi poți să te avânți în traficul ceva mai dificil de prin București.

Fiind într-o dispoziție oarecum nostalgică pentru că urmează să schimb cea de-a doua cifră a vârstei mele, m-am trezit că îmi îndrept atenția către un loc mai neumblat din amintirile mele: momentul în care am învățat să merg pe bicicletă.

Nici măcar nu știu cum am reușit să învăț asta. Știu că am avut o bicicletă de care eram tare mândră: era albastră cu puțin gri și avea roți ajutătoare. Era un cadou de la părinți de care eram tare încântată. Plimbându-mă toată ziua pe afară și beneficiind de ajutorul inestimabil al celor două roți ajutătoare, am ajuns la concluzia că deja mă descurc foarte bine și că pot trece la un nivel mai avansat: să merg pe două roți (cele de bază, nu cele ajutătoare :D), așa cum vedeam că fac și ceilalți copii.

Zis și făcut. Sau mai bine spus: mai simplu de zis, mai greu de făcut. Cred că cel mai dificil lucru a fost să învăț să-mi mențin echilibrul, iar asta din cauză că îmi era foarte frică să nu cad. Mi-era frică de eșec, de orice fel. Încă nu am scăpat de asta. E adevărat că frica de a nu te lovi este o frică normală și rațională, dar e interesant că încă îmi amintesc de acele momente în care urcam pe bicicletă și avansam, chinuindu-mă să mențin traiectoria dreaptă pentru a avea echilibru. Sunt niște momente care acum îmi par mai pline de înțelesuri decât atunci…

Se spune că mersul pe bicicletă nu se uită. E adevărat, cred. După mulți ani, am mers din nou cu bicicleta prin București, într-un parc și acest lucru mi s-a părut oarecum natural. Ceea ce mi s-a părut interesant e că am avut de purtat din nou aceeași luptă de a-mi învinge frica, de a urca pe bicicletă și de a îndrăzni să mă avânt oarecum în necunoscut, crezând că voi reuși să îmi mențin sau să îmi redresez echilibrul, după caz.

Asta m-a făcut să înțeleg citatul celebru: „Viața este ca mersul pe bicicletă. Pentru a-ți menține echilibrul trebuie să continui să mergi înainte.

Adevărul e că în viață ajungem în momente în care ne e frică de eșec, de durere sau de suferință. Este inevitabil să nu experimentăm frica. Și nu de frică trebuie să ne fie frică, ci de frica de a nu face nimic din cauza fricii. Sună cam ciudat, dar „să ai curaj înseamnă să faci ceva în ciuda fricii, nu în absența ei.”

Cam asta pot spune eu despre mersul cu bicicleta. Iar despre viața în echilibru, încă învăț…:)

 

 

Adaugă un comentariu