"Micul Prinț" după 20 de ani - Ana are blog.

„Micul Prinț” după 20 de ani

„Iată secretul meu. E foarte simplu: nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.”

Unele cărți pentru copii au un farmec aparte atunci când sunt recitite de adulți. Asta am simțit eu când am citit din nou „Micul Prinț”, scrisă de Antoine de Saint-Exupery, după aproximativ 20 de ani 🙂

Autorul Antoine Marie Jean-Baptiste Roger, Vicomte de Saint-Exupéry  a fost scriitor, poet, aristocrat, jurnalist și aviator. El a devenit renumit pentru nuvela sa „Micul Prinț” și pentru scrierile sale lirice despre aviație „Vânt, Nisip și Stele” și „Zborul de noapte”.

Probabil că în ultimul timp ați văzut mai des prin librării cartea „Micul Prinț”, tipărită în tot felul de formate atractive. Această carte a revenit în atenția multor oameni datorită filmului de animație cu același nume, apărut și în România pe 4 septembrie 2015.

Poate că ați uitat ce se întâmplă în carte, așa cum mi s-a întâmplat și mie, de altfel. Este vorba despre un aviator care s-a prăbușit în Sahara, datorită unei defecțiuni apărute la avion. Acolo a întâlnit un om micuț care punea multe întrebări și care nu renunța la ele până când nu primea un răspuns.

Micul Prinț locuia pe o planetă foarte mică, având ca prietenă o floare nespus de pretențioasă și înfumurată. El ajunge să vadă mai multe planete, unde întâlnește tot felul de oameni mari, cu filozofii de viață diferite și care par ciudate în ochii săi. De fiecare dată când părăsește o planetă ajunge la concluzia că „oamenii mari sunt categoric foarte, foarte ciudați”.

Când ajunge pe Terra și îl întâlnește pe aviator ajunge să îi povestească acestuia tot ce învățase în călătoria sa, iar în cele din urmă, după mai multe lecții de viață, își dă seama că trebuie să se întoarcă pe planeta lui micuță, la floarea pe care o iubea.

Cartea poate părea simplistă la prima vedere, dacă e să o privim doar din perspectiva acțiunii sale, dar există pe paginile ei câteva citate superbe, care ne fac să ne gândim mai profund la lucrurile care contează cu adevărat în viață.

Între melancolia care mă încearcă la împlinirea vârstei de 29 de ani și bucuria pe care o simt atunci când văd dragostea pe care prietenii și cei din familie mi-o arată, citatele acestea reprezintă un punct de reper pentru mine astăzi.

Iar eu vreau mereu să rămân mereu copil din anumite puncte de vedere. Vreau să privesc lucrurile altfel decât o fac toți oamenii mari. Vreau să văd cu inima ceea ce alții nu pot vedea nici măcar cu ochii. Vreau să mă minunez, să mă bucur, să pun întrebări și să aștept răspunsuri, să apreciez și să celebrez tot ceea văd frumos în oameni.

  1. „Toți oamenii mari au fost mai întâi copii. Numai că puțini dintre ei își mai amintesc.”
  2. „Oamenii mari nu înțeleg niciodată nimic singuri și e obositor pentru copii să le tot dea explicații.”
  3. „Am avut astfel, în cursul vieții mele, o sumedenie de contacte cu o sumedenie de oameni serioși. Am trăit mult în preajma oamenilor mari. I-am văzut de aproape. Asta nu m-a făcut să am o părere mai bună despre ei.”
  4. „Când misterul este prea impresionant, nu te încumeți să nu-i dai ascultare.”
  5. „Oamenilor mari le plac cifrele. Atunci când vorbești de un nou prieten, ei nu te întreabă niciodată esențialul. Nu îți spun niciodată: „Cum e sunetul vocii sale? Care sunt jocurile lui preferate? Face colecție de fluturi?” Ei te întreabă: „Câți ani are? Câți frați are? Câte kilograme are? Cât câștigă tatăl lui?” Abia atunci li se pare că-l cunosc. Dacă le spui oamenilor mari: „Am văzut o casă frumoasă din cărămidă trandafirie, cu mușcate la ferestre și cu porumbei pe acoperiș…”, ei nu izbutesc să-și închipuie casa aceea. Trebuie să le spui: „Am văzut o casă de o sută de mii de franci”. Atunci ei exclamă: „Ce frumos!”
  6. „Așa sunt ei făcuți. Nu trebuie să te superi pe ei. Copiii trebuie să fie foarte răbdători cu oamenii mari.”
  7. „Dar, firește, noi cei care înțelegem viața, noi nu ne prea sinchisim de numere!”
  8. „Nu toată lumea a avut un prieten. Și pot și eu să ajung ca unul dintre acei oameni mari pe care nu-i mai interesează decât cifrele.”
  9. Prietenul meu nu dădea niciodată explicații. Mă credea poate prea asemănător lui.
  10. „Ar fi trebuit s-o judec după fapte și nu după vorbe. Ea răspândea pentru mine parfum și lumină. N-ar fi trebuit să fug niciodată! S-ar fi cuvenit să-i citesc tandrețea ascunsă îndărătul bietelor ei șiretlicuri. Florile sunt atât de contradictorii! Eram însă prea tânăr ca să știu s-o iubesc.”
  11. Trebuie să suport două-trei omizi dacă vreau să cunosc fluturii. Se pare că-s atât de frumoși.”
  12. „Trebuie să ceri de la fiecare ce poate da, reluă regele. Autoritatea se sprijină mai întâi de toate pe rațiune.”
  13. „E mult mai greu să te judeci pe tine însuți decât să-l judeci pe celălalt. Dacă reușești să te judeci drept, înseamnă că ești un adevărat înțelept.”
  14. „Căci, pentru înfumurați, oamenii nu sunt decât niște admiratori.”
  15. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata de la negustori. Dar, cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.”
  16. „Iată secretul meu. E foarte simplu: nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.”
  17. Timpul pe care l-ai petrecut cu trandafirul tău este ceea ce face ca trandafirul tău să fie atât de important.
  18. Ceea ce înfrumusețează deșertul, spuse micul prinț, e că ascunde o fântână undeva.
  19. „Da, i-am spus micului prinț, fie că e vorba de casă, de stele sau de deșert, ceea ce constituie frumusețea lor e ceva invizibil.”
  20. Oamenii, spuse micul prinț, se urcă în trenuri rapide, dar nu mai știu ce caută.
  21. Însă ochii sunt orbi. Trebuie să cauți cu inima.

Oare cum ar fi dacă am încerca să vedem mai mult cu inima?

Surse: „Micul Prinț” – Antoine de Saint-Exupery, EDITURA RAO; https://www.youtube.com; https://en.wikipedia.org; http://blog.indhuja.com

Adaugă un comentariu