Începe cu ce nu-ți place!

„Începe cu ce nu-ți place!” este titlul unei cărți scrise de Brian Tracy, o carte care mi-a plăcut foarte mult pentru că tratează un subiectiv despre care foarte puține cărți vorbesc.

Având titlul original („Eat That Frog!”), cartea aceasta „te învață cum să scapi de factorii inhibanți sau restrictivi, de toate acele lucruri neplăcute pe care le amâni întruna, sperând să scapi de ele.”

Există în noi, oamenii obișnuiți, dorința de a face ceea ce ne place: de a amâna mereu lucrurile grele, ce necesită un efort intelectual mare și de a alege să ne ocupăm de sarcinile ușoare și repetitive care nu ne solicită foarte mult din punct de vedere mental.

Toți ne simțim grozav când vedem că ne descurcăm bine în ceea ce avem de făcut, iar lucrurile merg strună. De asta ne bucurăm când vedem că la sfârșitul unei zile de muncă, teancul cu dosare complete  a crescut vizibil. Dar ce facem cu acele sarcini al căror rezultat nu poate fi la fel de ușor observat, dar care, odată făcute, ar aduce un plus de valoare în business-ul pe care îl conducem sau în activitățile pe care le desfășurăm?

Pentru a vedea care este abordarea cea mai potrivită pentru a nu amâna acele task-uri ce nu ni se par atractive, dar care sunt importante, vă recomand să citiți cartea „Începe cu ce nu-ți place!”. Aici veți găsi sfaturi ușor de pus în practică ce vă vor da impulsul de care aveți nevoie pentru a vă ocupa de acele lucruri de pe listă, pe care le-ați notat în urmă cu multe luni, dar de care nu ați reușit să scăpați până acum.

Această carte vă va inspira, vă va motiva și vă va determina să renunțați la confortul actual pentru a vă bucura de rodul muncii voastre pe termen lung.

Totul ține de atitudinea pe care o aveți și de hotărârea de a vă pune mintea la contribuție pentru a găsi resursele de care aveți nevoie ca să mâncați „broaștele care nu vor să sară din lacul sarcinilor de serviciu”.

Aceste principii sunt utile în orice domeniu al vieții: poate fi vorba de curățenia pe care o tot amânați, de repararea unui robinet, de schimbarea unui bec sau de orice altceva ce vă privează de o viață mai bună.

„Începe cu ce nu-ți place” și astfel vei putea să faci în liniște și fără grabă de lucrurile care îți fac plăcere!

Poți cumpăra cartea de aici: Începe cu ce nu-ți place – Brian Tracy

2 Comments

  1. Mara 17 mai 2016
  2. Ana 19 mai 2016

Adaugă un comentariu