Paste cu năut

Paste cu năut – Busiate con ceci

De fiecare dată când ajung în Italia, sunt surprinsă de varietatea de paste care se găsesc acolo.
Spirale, fluturași, urechiușe, spaghetti mai lungi, mai scurte, mai groase, mai subțiri – italienii se mândresc cu tot felul de variațiuni pe această temă.
Interesant e că fiecare zonă se laudă cu forma specifică de paste, făcând din acestea un motiv de mândrie națională, lucru ce nouă, românilor ni se poate părea cel puțin ciudat.
Nu de alta, dar tăițeii au aproximativ aceeași formă peste tot la noi și în plus, creativitatea noastră la capitolul acesta este foarte limitată. Italienii în schimb, cu al lor DOLCE FAR NIENTE, au timp să se gândească la tot felul de lucruri năstrușnice, printre care și la niște forme cât mai deosebite pentru pastele lor.
În urmă cu ceva timă, am ajuns în Sicilia, tărâm italian arid , în care vegetația săracă e adusă la viață doar de câteva tufe cu flori intens colorate și de niște lămâi bătrâni, îngălbeniți și ei de atâta soare.
Cum vă spuneam, peste tot pe unde am fost, în lista de specialități locale apăreau aceste busiate. Numele îmi părea a sugera că era vorba de un pește exotic. În realitate însă, era vorba de niște spirale lungi, ce păreau a fi învârtite în jurul unui creion subțire. Scăldate în sos de roșii, ulei de măsline și/sau creveți roșii, erau o delicatețe. Jucăușe și elastice ca niște bucle 🙂
Și pentru că de peste tot pe unde merg îmi place să iau ceva acasă, de care să mă bucur când mi se face dor de locul respectiv, am cumpărat din aeroport o pungă de busiate tricolore. Și după doar câteva zile, într-o seară ploioasă, am apelat la proviziile aduse din Palermo ca să fac niște busiate con ceci, a.k.a. paste cu năut 😀
Iată de ce aveți nevoie:

3 roșii bine coapte
1 ceapă
1 morcov
1 conservă de năut
pătrunjel
parmezan
ulei de măsline
sare, piper

Se pune puțin ulei de măsline într-o tigaie și se călesc ușor ceapa tocată mărunt, împreună cu roșiile și morcovul tăiate toate cubulețe.
Se acoperă cu un capac și se lasă să fiarbă la foc mic câteva minute, apoi se adaugă năutul scurs și clătit bine cu apă.
Se asezonează cu sare și piper, după gust.
Când legumele sunt gata, se pune puțin pătrunjel tocat, pentru gust și se lasă deoparte.
În timpul acesta, pastele se fierb conform instrucțiunilor, aproximativ 13-15 minute, având grijă să rămână mai tari, al dente.
Se adaugă pastele fierte și scurse de apă peste amestecul de legume, păstrând câteva linguri din apa în care au fiert pastele. Se amestecă totul cu grijă.
Se adaugă ulei cu peperoncino dacă vă place picant și parmezan ras.
Poftă bună!

PS: Aceste paste sunt foarte bune de luat la pachet pentru masa de prânz de a doua zi 🙂

Tested by myself 😉

Adaugă un comentariu