Boho chic este o numele unui stil care se referă la combinația unică dintre stilul boem, specific artiștilor nonconformiști și stilul chic, elegant. Boho chic este caracterizat de ținute din fibre naturale, culori vii, imprimeuri, pene, franjuri și accesorii îndrăznețe.
Acest stil pare complet dezordonat și ciudat la prima vedere, dar în spatele ținutelor reușite, există un proces atent pentru selectarea fiecărui element. Deși poate părea deranjant la prima vedere în cazul persoanelor care preferă un stil clasic și simplu, există multe elemente în stilul boho chic deosebit de frumoase, pe care cu siguranță oricine vrea să le poarte.
Având la bază stilul anilor ’70, stilul boho chic abundă în folosirea unei combinații originale de elemente vintage, etnic, folk, gypsy și artizanale. Fiecare persoană poate să-și folosească imaginația ca să creeze ținutele care o avantajează și care i se potrivesc cel mai bine.
Acest stil este încărcat pentru că permite amestecul de modele, tipare și materiale, mergând după principiul conform căruia cu cât e mai mult, cu atât e mai bine. Eu personal cred că mai puțin înseamnă mai mult :D, așa că aleg elementele care îmi plac din stilul boho chic, dar fără să încarc ținuta folosind accesorii în exces.
E important să te simți confortabil cu ținuta aleasă și să fii tu însăți 🙂 Nu trebuie să încerci să porți ceva doar pentru a sări în evidență, important e să îți placă ceea ce porți pentru că asta se va simți în atitudinea și siguranța pe care le ai.
Câteva elemente cheie ce se regăsesc în garderoba oricărei persoane care adoptă stilul boho chic sunt blugii evazați, rochiile lungi înflorate, topurile croșetate și cele din fibre naturale.
Ceea ce e foarte atractiv la stilul boho chic este faptul că poți fi în pas cu tendințele din modă fără a renunța la elementele romantice și feminine care îți plac.
Vă las să vă inspirați din câteva ținute pe care le consider potrivite pentru o zi de week-end pe care vreți să o petreceți în oraș sau atunci când ieșiți la un film sau la o cafea cu prietenii 🙂
Surse: http://bohobunnie.com; https://ro.pinterest.com; http://www.one.ro