Lavandă și relaxare

„Lavanda este floarea care mă relaxează cel mai mult – simplă și delicată, dar cu un miros neașteptat de puternic și de revigorant, această floare are capacitatea unică de a mă duce instant cu gândul la o zi liniștită de sâmbătă, petrecută pe terasa casei mele, citind o carte în franceză și savurând biscuiți cu unt, lămâie și lavandă.”

Cam așa începe și povestea mea cu lavanda…

Fiind mereu atrasă de Franța, de cultura și de gastronomia impresionantă a acestei țări, am început să citesc diverse cărți ale scriitorilor francezi. Astfel s-a întâmplat că într-una din zile am descoperit numele unei flori despre care nu știam mai nimic, în afară de faptul că miroase plăcut.

Oarecum intrigată de această nouă descoperire, am căutat mai multe informații despre felul în care arată lavanda și, inevitabil, am găsit câteva imagini celebre din Provence, cu acele câmpuri mov impresionante, în care era parcă vizibil cum aerul se transformă pentru câteva clipe dintr-un gaz inodor într-un parfum scump și delicat de lavandă.

Cu aceste imagini în minte, am început să observ tot mai des în jurul meu un număr de produse cosmetice ce conțin ulei esențial de lavandă. Fiind curioasă din fire, am căutat să aflu care sunt proprietățile nebănuite ale lavandei…

Să începem cu începutul 🙂

<<Denumirea de lavandă provine din cuvântul latin “lavare”, care înseamnă “a spăla”, deoarece în antichitate această plantă era folosită pentru a spăla rufele sau pentru aromatizarea băii.

Lavanda este o plantă originară din bazinul mediteranean. Florile acestei plante conțin o substanță chimică naturală numită linalool, care, atunci când este extrasă, declanșează anumite interacțiuni și procese care au loc la contactul cu pielea.

Lavanda este una dintre cele mai puternice plante din lume, ce se utilizează atât pentru tratarea afecțiunilor fizice, cât și a celor emoționale. Uleiul de lavandă este eficient în migrene, insomnii, diverse afecțiuni ale pielii, infecții, stres și tensiune nervoasă.>>

O cadă de apă caldă în care ați adăugat câteva picături de ulei esențial de lavandă poate fi „locul” perfect de relaxare după o zi grea la serviciu.

Chiar și în mijlocul unei zile agitate, o picătură din uleiul esențial de lavandă vă poate aduce aminte de o zi frumoasă de vară, în care stăteați nemișcată privind cu încântare cum hainele umede, proaspăt spălate, erau mângâiate de briza de vânt cald ce adia liniștit printre nori și vremi…

Așa funcționează pentru mine uleiul esențial de lavandă.

Iar florile de lavandă ce se găsesc în această perioada a anului sunt perfecte pentru a fi luate la birou – ele pot fi mereu de ajutor, mai ales atunci când lucrurile devin prea stresante…

 

lavandă lavandă

 

 

Surse: http://www.sfatulmedicului.ro

Adaugă un comentariu