Mango – beneficii pentru sănătate

Mango, my love 🙂 Îmi place foarte mult acest fruct. Spre deosebire de anumite fructe exotice, acesta mi-a plăcut întotdeauna, deși gustul său intens și aromat l-am descoperit la mulți ani după ce am încercat acest fruct pentru prima dată.

Credeam că un fruct de mango nu are o aromă intensă, iar pulpa sa e fibroasă și tare, până când am ajuns să gust un mango cumpărat într-o piață simplă din China. Am rămas surprinsă să văd cât de moale, zemos, dulce și aromat e de fapt acest fruct. Nu semăna deloc cu ceea ce știam eu. De atunci, am ajuns să fiu mai pretențioasă când îl aleg pentru că îl compar mereu acel mango perfect pe care l-am mâncat pentru prima dată în Beijing și pe care îl voi asocia mereu cu vacanța pe care am petrecut-o acolo 🙂

Dar acum aș vrea să vezi ce beneficii importante pentru sănătate are fructul de mango și cum îl poți introduce în alimentația ta.

Ce elemente nutritive conține fructul de mango?

  • Vitamine: A, C, B6, vitamina K și acid folic
  • Minerale: potasiu, calciu şi fier
  • Antioxidanţi: zeaxantină şi beta-caroten.

Ce beneficii pentru sănătate are consumul de mango?

  • Vitamina A, prezentă sub forma beta-carotenului, ajută la păstrarea sănătății pielii şi ochilor
  • Vitamina C contribuie la stimularea producerii colagenului
  • Fibrele ajută la menţinerea unui nivel scăzut al glucozei în sânge
  • Consumul regulat de mango ajută la prevenirea oboselii psihice deoarece enzimele ce intră în componenţa fructului de mango acţionează asupra sistemului nervos, prevenind insomnia şi senzaţia de oboseală
  • Flavonoidele precum alfa carotenul, beta carotenul şi beta criptoxantina previn dezvoltarea celulelor canceroase în corp şi reprezintă elemente importante în lupta împotriva diferitelor tipuri de cancer

Cum alegi un fruct de mango?

Din păcate, a găsi un fruct de mango copt poate fi o provocare foarte mare pentru că în general acestea sunt aduse crude și e nevoie să așteptăm să se mai coacă cel puțin alte câteva zile înainte de putea fi consumate. De multe ori mi s-a întâmplat să cumpăr un fruct verde, cu mici pete galbene și să aștept până când a devenit moale la atingere (procesul e cam același și la un fruct de avocado), iar când l-am curățat, am observat că are pete maronii și că nu poate fi consumat. Mi s-a întâmplat și să încerc să îl consum înainte de a deveni moale la atingere și rezultatul a fost un fruct fad, fără aromă, ce semăna la textură cu un cartof 😀 Da, știu, nu pare foarte apetisant 😀

Fiind oarecum dezamăgită de aceste încercări, am descoperit în anumite magazine (cum sunt cele Mega Image Concept Store) mango ready to eat. Am fost foarte încântată de această descoperire pentru că pot consuma fructul imediat după ce îl cumpăr, e plin de aromă și pulpa este moale și suculentă, fără să fie fibroasă și tare.

Opțiunea de fructe ready to eat mi se pare foarte bună pentru că, deși aceste produse sunt mai scumpe, măcar ai garanția că le vei putea consuma imediat și că te vei bucura de gustul lor autentic.

Cum poți include fructul de mango în alimentația ta?

  • ca atare
  • în smoothie: mie îmi place combinația de suc fresh de portocale sau ananas, cu mango și banană
  • în salate de fructe exotice

Deși poate fi consumat în multe moduri (în prăjituri și tarte), vă recomand să îl consumați crud pentru că astfel beneficiile lui sunt cele mai mari.

 

Surse: http://www.csid.ro; http://allnewhdwallpapers.com

One Response

  1. Sophia 10 martie 2016

Adaugă un comentariu