Florence este un film cu o distribuție de excepție care m-a cucerit de la primele secvențe. Atmosfera caldă și actorii talentați au făcut ca acest film să mă transfere pe nesimțite în povestea amuzantă, dar totodată tristă a lui Florence.
Filmul prezintă o poveste de viață care deși pare incredibilă, este inspirată dintr-o poveste reală, din New York-ul anilor ’40.
Meryl Streep şi Hugh Grant joacă în rolurile principale. Florence (Meryl Streep) este o femeie ce moștenește o avere mare și care dorește să devină o soprană celebră. Din punctul ei de vedere are o voce absolut minunată, deşi în realitate lucrurile stau cu totul altfel.
Partenerul ei Clair Bayfield (Hugh Grant) este singurul care face tot posibilul pentru a o proteja de crudul adevăr şi de reacțiile dure ale publicului larg. Întreaga şaradă este pe cale să se destrame în momentul în care Florence decide să organizeze un concert cu public numeros la celebra Carnegie Hall.
Marea surpriză a fost Cosme McMoon, pianistul ales de Florence pentru a o acompania în concerte. Rolul acestui tânăr talentat este jucat Simon Helberg, completând perfect distribuția acestui film frumos. Fiind cunoscut din serialul de comedie „The Big Bang Theory”, unde joacă rolul un tocilar simpatic, puțini știu că el este și un pianist excepțional. Nu, nu este vorba de un trucaj de filmare, ci chiar el este cel ce cântă la pian. Evident, aceasta a fost cea mai mare și mai plăcută surpriză a filmului.
Alături de Florence, am trăit o poveste de viață plină de emoţie, umor, muzică și dramatism, dar dincolo de ideea filmului ce poată să pară banală, evoluția actorilor mi s-a părut atât de bună, încât mi-ar plăcea să revăd acest film, doar pentru asta!
