Despre cum (n-)am renunțat la masa de prânz

De cele mai multe ori, din lipsă de timp, alegeam pentru masa de prânz mâncare de la diverse cantine, firme de catering sau de la Mega.

Deși nu sunt considerate a fi mâncăruri nesănătoase, sunt folosite destul de multe ingrediente de origine incertă la prepararea lor. Ca să nu mai vorbim de Vegeta, Delikat, Knorr, multă sare, condiții inadecvate de depozitare și prepare, etc.
Pe lângă toate acestea, prețul lor este destul de mare, iar raportul calitate/preț subunitar aș putea spune 😀
De câteva luni bune, am decis să fiu mai atentă la modul în care îmi aleg masa de prânz. Până atunci obișnuiam să aleg un meniu normal, cu supă sau ciorbă, felul doi și desert și de cele mai multe ori, dacă nu chiar de fiecare dată, mă simțeam plină și lipsită de energie. Și nu trecuse decât jumătate de zi.
Așa că am decis că era momentul să schimb ceva. M-am uitat la masă prin farfuriile colegilor din jur și am găsit o sursă bogată de inspirație pentru prânz: roșii cherry, castraveți, măsline, avocado, brânză telemea, salate de tot felul, ton, porumb, fasole, hummus, lipie, paste gătite în casă, etc.

Nu mică mi-a fost mirarea când am ales să aduc primul avocado la muncă și am descoperit că se poate mânca și în alt loc decât acasă 🙂 Glumesc, dar de multe ori evitam să duc la serviciu ceva ce necesita o mică pregătire înainte doar din cauza că mi se părea complicat. Ei bine, nu e deloc complicat! Iar fructul de avocado este foarte sățios și gustos , mai ales dacă e stropit cu puțină lămâie, ulei de măsline și însoțit de niște roșii gustoase. Și asta e doar una din infinitatea de variante!

Uite așa a urmat al doilea și al treilea prânz sănătos și gustos, iar acum sunt mereu în căutare de variante ușoare și bune pentru cea mai importantă masă din zi pentru mine. Recunosc, dimineața mă ia mereu prin surprindere și de cele mai multe ori mănânc fructe și/sau iaurt, cel mai bun mod de a-mi începe ziua.
Cât despre această perioadă călduroasă, mâncarea consacrată pentru mine e reprezentată de… roșii cu brânză, sursa mea constantă de licopen și calciu din iunie până în septembrie 🙂
Așa că, având mereu pe lista de opțiuni salate, legume crude, fructe și lactate, pot sta liniștită știind că nu sunt șanse să mă plictisesc vreodată de variantele gustoase și sănătoase pe care le am la dispoziție pentru masa de prânz 🙂

 

Sursă foto: https://ro.pinterest.com

Adaugă un comentariu