„Nu-mi privi chipul, tânără fată, priveşte-mi inima. Adesea inima flăcăului frumos e slută, există inimi care nu păstrează dragostea.”
„Notre Dame de Paris” – Victor Hugo
Eram copil când am aflat pentru prima dată, dintr-o cărticică pentru copii, despre Quasimodo și Esmeralda. Îmi plăcea mult povestea lor pentru că era cu totul neobișnuită.
Departe de a fi o povestă banală cu prinți și prințese, „Cocoșatul de la Notre Dame” (acesta era numele exact al cărții mele, fiind o versiune simplificată pentru copii), m-a făcut să înțeleg pentru prima dată că există oameni care suferă datorită criticilor primite, legate de înfățișarea lor imperfectă, în timp ce sufletul lor frumos se ascunde, fiind speriat de atâtea dureri și dezamăgiri.
Am citit cartea „Notre Dame de Paris” a lui Victor Hugo mulți ani mai târziu, în perioada studenției și după ce am ajuns la finalul său, am stat să mă gândesc la motivul pentru care oamenii pun atât de mare accent pe aspectul fizic.
Și pe lângă multe alte explicații, cred că motivul pentru care emitem judecăți și ne facem păreri pe baza unor criterii fizice de frumusețe stabilite de alții, este tocmai faptul că nu mai avem capacitatea de a vedea lucrurile care contează cel mai mult.
Trăim într-o lume în care alții stabilesc ce înseamnă frumusețea, determinând și încurajând încadrarea oamenilor în diverse șabloane ce par a fi făcute special astfel încât nimeni să nu se încadreze în ele în totalitate. Caracterul și naturalețea au devenit neinteresante și banale, în timp ce despre inimă discutăm doar atunci când ne doare ceva prea mult ca să ne mai putem ascunde de ceilalți.
Într-o astfel de lume, pare absolut normal să nu ajungi niciodată să descoperi ceea ce este frumos în ceilalți și să vezi ce se ascunde în spatele unui chip aparent banal și neintersant. Dar cum ar fi să vezi lumea din perspectiva celuilalt? Să înțelegi care sunt provocările, dezamăgirile, neîmplinirile și lipsurile simțite de cel de lângă tine de-a lungul anilor? Dacă ai trăi pentru câteva ore viața pe care o trăiește cel de lângă tine, l-ai mai privi la fel? Sau ai ajunge să vezi ce se ascunde în spatele unui om împovărat de temeri și experiențe triste și atunci ai deveni mai sensibil la nevoile pe care el le are?
Cred că nesiguranța și temerile cu privire la felul în care suntem văzuți de ceilalți sunt experimentate atât de bărbați, cât și de femei, măcar la un moment dat în viață. Și cred că singura soluție pentru a scăpa de acest mod superficial de a ne privi este să încetăm să mai judecăm oamenii după felul în care arată, uitându-ne mai degrabă la felul lor de a gândi, de a simți și de a trăi.
Iar dacă ne dorim relații care să reziste în timp, ar fi bine să ținem cont de sfatul pe care Quasimodo i l-a dat Esmeraldei:
„Nu-mi privi chipul, tânără fată, priveşte-mi inima. Adesea inima flăcăului frumos e slută, există inimi care nu păstrează dragostea.”
Pentru că într-adevăr, nu toate inimile pot păstra dragostea, dar cele care o pot păstra nu pot fi descoperite decât dacă înțelegem valoarea și importanța lor pentru noi.
