Ciocolată lichidă sau scrub de corp cu ulei de cocos, cafea, scorțișoară și zahăr brun?
Îmi place cocosul sub orice formă, iar uleiul de cocos alimentar e foarte bun în prăjituri și în ciocolata de casă.
Dar ce poți face cu el dacă descoperi că a expirat pentru că a rămas ascuns într-o cămară întunecoasă, plină cu borcane, timp de câteva luni bune?
Îl poți folosi pentru a face un produs cosmetic, dacă nu și-a schimbat mirosul sau consistența.
Ce-ar fi să pui peste el câteva linguri bune de cafea, 2 linguri de zahăr brun și o linguriță de scorțișoară, iar apoi să omogenizezi totul bine până devine ca o cremă densă de ciocolată?
Folosește-l apoi cu încredere ca scrub de corp, această combinație este perfectă pentru a combate celulita.
O perie de masaj anticelulitic te va ajuta să scapi de „coaja de portocală”, iar uleiul de cocos îți va lăsa pielea fină, hidratată și plăcut mirositoare.
Nu uita să repeți această procedură de fiecare dată când ai timp!
De ce să nu te bucuri de un tratament SPA chiar la tine acasă, numai cu ingrediente naturale? 🙂 Încearcă această rețetă simplă de scrub, e gata în 2 minute!
Sursă foto: https://ro.pinterest.com