Lykke

Chiar dacă nu există oameni perfecți, sunt multe lucruri pe care le putem învăța de la alții. Iar danezii nu fac excepție de la această regulă.

Lykke înseamnă fericire, stare de bine și această carte prezintă cu succes acest cuvânt, având un aspect foarte plăcut, cu multe poze frumoase și statistici interesante.

Am citit-o în aproximativ 2 săptămâni, savurând-o seara înainte de culcare. O recomand tuturor celor care vor o lectură plăcută care dă de gândit cu privire la modul în care ne putem face viața mai frumoasă, făcând mici schimbări.

Iată câteva dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult din cartea aceasta:

1. Creează o atmosferă plăcută acasă.

Folosește lumânări, uleiuri esențiale potrivite pentru aromaterapie, pernuțe, pături comfortabile, lămpi, lampadare sau orice altceva ar contribui la un cadru plăcut, care să îți ofere o stare de bine.

De multe ori, după o zi lungă de muncă, nu vrei decât să stai întins pe canapea și să te uiți la TV. Dar dacă aprinzi o lumânare cu un miros intens de scorțișoară și te bucuri de lumina difuză a unui lampadar, îți vor veni în minte mai multe idei grozave de a-ți petrece timpul liber.

Un cadru cald mă îmbie să pun muzică jazz, să îmi fac o cană mare de ceai de fructe și să citesc o carte relaxantă. Cum e Lykke 😊

2. Contribuie la îmbunătățirea locului în care trăiești.

Indiferent unde locuiești, poți lua inițiativa de a-i cunoaște pe vecinii tăi. Organizează o mini-petrecere la care să îi inviți pe oamenii de vârsta ta și discutați despre interesele voastre comune, în jurul unui platou cu gustări simple.

Gândește-te cum poți îmbunătăți cartierul în care locuiești și implică-te în proiectele care pot contribui la dezvoltarea zonei în care stai.

3. Fă mai multă mișcare în aer liber.

Mergi mai des cu bicicleta, alege să mergi pe jos atunci când ai timp, plimbă-te prin parc și petrece mai mult timp în natură.

Organizează drumeții cu prietenii cei mai apropiați și vizitează un loc nou în care nu ai mai fost. Deși gândul de a face o drumeție pe munte te poate speria la început, sunt convinsă că atingerea obiectivului îți va oferi multă satisfacție. Iar traseul va fi presărat cu glume bune, gustări sănătoase și aer curat din belșug.

4. Ia masa mai des împreună cu familia și prietenii

Nimic nu unește mai mult oamenii ca momentele în care ei sunt adunați în jurul unei mese și vorbesc în liniște despre subiecte de interes comun.

Toată lumea adoră mâncarea bună. Gătește felul de mâncare care îți iese cel mai bine și o prăjitură cu ciocolată care va fi un succes și invită niște persoane pe care îți dorești să le cunoști mai bine.

Sunt sigură că o astfel de experiență te va energiza și îți va oferi multă satisfacție.

5. Fii mai bun cu cei din jurul tău.

Poate că deja sunteți atenți la asta. E foarte bine dacă ați făcut deja un stil de viață din a fi bun cu ceilalți. Dacă însă nu v-ați gândit prea mult la asta până acum, este momentul să deveniți conștient de importanța acțiunilor voastre asupra celor din jur. Hotărâți ca în fiecare zi să faceți un gest frumos față de cineva, extindeți apoi acest obicei și păstrați-l pentru totdeauna.

Eu am adoptat deja multe din sfaturile ce se regăsesc în cartea Lykke și mi se pare că ideile aparent năstrușnice ale danezilor chiar funcționează  🙂

Mult succes și vouă!

Adaugă un comentariu