Nuntă în culorile anului 2016

Nuntă în culorile anului 2016, un vis devenit realitate 🙂

Una dintre cele mai greu de luat decizii atunci când vine vorba de nunți, este alegerea culorilor nunții. Cu siguranță, fiecare fată a visat la un moment dat să aibă o nuntă de prințesă cu muuult roz și muuult sclipici, dar între timp, am mai crescut și am învățat că nu tot ceea ce strălucește e aur și nu orice fel de roz merită purtat 😀

Culorile nunților care se organizează reflectă, de regulă, atât preferințele miresei (trebuie să admitem că în general mirele nu are o implicare foarte mare în acest domeniu :D), cât și tendințele din modă.

Așa cum vă spuneam într-un alt post, culorile anului 2016 sunt Rose Quartz și Serenity. Anul acesta, visul vostru de a avea o nuntă cu muuult roz poate deveni realitate, fără a exista riscul să nu vă încadrați în tendințele impuse de modă 😀 Așadar, anul acesta ar trebuie să fie mai multe nunți decât de obicei! 🙂

Încercam să îmi imaginez cum ar arăta o nuntă în culorile anului 2016, dar întrucât nu am reușit să îmi imaginez altceva în afară de o rochie bleu ca a Cenușăresei și fețe de masă roz, m-am gândit să văd ce au avut în minte oamenii ceva mai inspirați decât mine și am găsit câteva idei care mi-au plăcut foarte mult!

Nuntă în culorile anului 2016 – decorarea meselor

Desigur, este important să acordați atenție modului în care va fi aranjat restaurantul. Farfuriile, tacâmurile, șervețelele și fețele de masă sunt câteva mici detalii care pot face diferența între o nuntă obișnuită și una cu adevărat spectaculoasă.

nuntă în culorile anului 2016

nuntă în culorile anului 2016

nuntă în culorile anului 2016

nuntă în culorile anului 2016

nuntă în culorile anului 2016

nuntă în culorile anului 2016

Buchete de mireasă în culorile anului 2016

Buchetele care pot fi realizate folosind Rose Quartz și/sau Serenity, pot deveni niște adevărate opere de artă ce vor fi cu siguranță admirate de toți invitații voștri 🙂

nuntă în culorile anului 2016

nuntă în culorile anului 2016

nuntă în culorile anului 2016

nuntă în culorile anului 2016

nuntă în culorile anului 2016

nuntă în culorile anului 2016

Sper că ați fost inspirate de aceste imagini astfel încât să organizați cea mai frumoasă nuntă în culorile anului 2016 🙂

 

 

Surse: https://www.insideweddings.com; https://ro.pinterest.com; http://www.belleslettrescalligraphy.com

Adaugă un comentariu