Biblioteci spectaculoase

Dacă iubești cărțile și obișnuiești să colecționezi astfel de obiecte prețioase, înseamnă că ai nevoie și de un spațiu adecvat pentru ele 🙂

Unul dintre visele mele este să am o cameră mare, plină cu cărți de sus până jos, iar undeva într-un colțișor, să am un fotoliu confortabil și lângă el, o măsuță de cafea (sau ceai în cazul meu :D) Am adunat câteva sute de cărți până la 29 de ani, dar niciodată nu am avut un loc unde să le expun și să le admir. Datorită lipsei de spațiu, am fost nevoită să le ascund prin cutii și alte locuri…care mai de care mai nepotrivite 😀

Așadar, cu acest vis în minte, am și început să caut idei creative de a aranja cărțile cât mai frumos și mai spectaculos. Am rămas surprinsă ce idei ingenioase au unii oameni și m-am gândit să le împărtășesc cu voi 🙂

Nici nu știu care îmi place cel mai mult…le tot admir și efectiv nu mă pot hotărî.

Te-ai gândit probabil de mai multe ori cum să aranjezi cât mai frumos cărțile în bibliotecă și probabil ai încercat să le pui:

  • după domeniu
  • după autori
  • după mărime

Dar te-ai gândit vreodată că ai putea să le aranjezi după culori? Mi se pare foarte interesant cum arată librăria de mai jos! Probabil că e necesar destul de mult timp pentru a face asta, dar cred că este și foarte distractiv 🙂

biblioteca 1

Mi s-a părut foarte interesantă și ideea de a așeza cărțile pe niște rafturi ce seamănă cu crengile unui copac. Arată super, singurul dezavantaj pe care îl văd este că nu e foarte încăpătoare.

bibliotheca 2

Mi se pare foarte practică și ideea de a le depozita într-un spațiu special amenajat, sub scări. În felul acesta se folosește spațiul disponibil la capacitate maximă.

bibliotheca 3

Dar, până când voi avea o casă cu bibliotecă, pot să ma ocup de un alt aspect…cum ar fi să cumpăr cât mai multe cărți! Cu coperte colorate cât mai frumos ca să creeze și un efect cromatic deosebit pentru privitori 🙂

bibliotheca 4

bibliotheca 5

bibliotheca 6

biblioteca 7

bibliotheca 8

 

Sursă foto: http://www.home-designing.com; https://ro.pinterest.com

Adaugă un comentariu