Despre minimalism

Despre minimalism nu am auzit foarte multe lucruri până de curând când l-am descoperit pe Joshua Becker. Am citit despre povestea lui de viață și despre transformările care au urmat în viața lui după o experiență absolut banală.

Joshua Becker povestește în cartea sa “The more of less” (tradusă în română “Bucuria de a trăi cu mai puțin”) despre o zi care a început simplu, dar s-a finalizat cu o idee excelentă.

După câteva ore petrecute scoțând și sortând lucruri din garaj, scriitorul acestei cărți are o mică discuție cu o vecină, iar aceasta îi aduce în atenție ideea de minimalism.

Suprins să afle despre acest concept, Joshua decide să afle mai multe despre asta și reușește să își construiască un mod nou de viață alături de soție și de cei doi copii.

Iată câteva gânduri scrise de el la începutul cărții “The more of less” :

“Am învățat multe despre minimalism în anii care au trecut după experiența curățeniei făcute în garaj. Totuși voi reveni mereu la ceea ce am învățat atunci:  multitudinea de lucruri pe care le avem nu ne ajută să fim mai fericiți. Din contră, ne îndepărtează de lucrurile care ar trebui să ne facă fericiți. După ce renunțăm la lucrurile care nu sunt importante, suntem liberi să căutăm lucrurile care contează cu adevărat.

Acesta este un mesaj de care este mare nevoie într-o lume din ce în ce mai dornică să aibă cât mai multe lucruri. Și cred că este un mesaj care va aduce un mod nou de viață și mai multă bucurie.”

Joshua Becker a început să scrie despre minimalism pe blogul său, iar acest subiect a atras imediat atenția cititorilor din întreaga lume. Convins de faptul că lumea are nevoie de a învăța cum să se bucure mai mult de viață având mai puține lucruri, a început să ofere sfaturi, să scrie cărți și să suștină conferințe pe tema minimalismului.

Și eu cred că multe din lucrurile pe care le cumpărăm sunt inutile și din păcate nu ne fac mai fericiți. De aceea, mai ales în aceste vremuri este foarte important să fim înțelepți în alegerile pe care le facem și să evităm să ne aglomerăm casele și viețile cu lucruri de care nu avem nevoie.

Am observat din propria experiență că o casă aerisită și simplă îmi oferă un confort mare din toate punctele de vedere, așa că încerc pe cât de mult posibil să respect ideea de minimalism.

Singurul loc din casa mea unde acest principiu nu poate fi aplicabil 100% este biblioteca 🙂 Și nu intenționez să schimb acest lucru 😉

Vă încurajez să căutați cărți scrise de Joshua Becker și să urmăriți documentarele lui, apoi aplicați conceptele care țin de un mod de viață minimalist și cu siguranță veți constata că se poate să te bucuri mai mult, având mai puțin.

Adaugă un comentariu